Comoară nazistă, pierdută în 1945, „găsită” de doi polonezi
Trenul ar fi dispărut în apropiere de actualul oraş polonez Wroclaw, în timp ce forţele sovietice se apropiau în 1945.
Potrivit informaţiilor localnicilor, trenul cu aur şi bijuterii ar fi dispărut la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în apropierea castelului Ksiaz, relatează presa locală.
O firmă de avocatură Walbrzych, un oraş din sud-vestul Poloniei din apropierea castelului Ksiaz, afirmă că a fost contactată de doi bărbaţi care au descoperit trenul şi, potrivit presei poloneze, cei doi vor să primească 10% din valoarea bunurilor aflate în garnitură.
„Avocaţii, armata, poliţia şi pompierii se ocupă de acest caz”, a declarat pentru Reuters Marika Tokarska, un oficial din consiliul local din Walbrzych.
Potrivit site-ului polonez walbrzych24.com, unul dintre bărbaţii care susţin că au descoperit trenul este polonez, iar celălalt german.
Site-ul Wiadomosci Walbrzyskie scrie la rândul său că trenul are 150 de metri lungime şi ar putea conţine 300 de tone de aur.
Istoricul Joanna Lamparska a declarat pentru Radio Wroclaw că, potrivit zvonurilor, trenul ar fi dispărut într-un tunel şi ar conţine aur şi substanţe periculoase.
Căutările anterioare ale trenului în zonă au rămas fără rezultat, precizează Radio Wroclaw.
No comments:
Post a Comment