Îngerul morţii" de la Auschwitz Jacek Lepiarz | Agnieszka Maj 21.01.202021 ianuarie 2020 Josef Mengele, un medic din Günzburg, a devenit un ucigaş în masă al SS la Auschwitz. După război a fugit în America de Sud. Victimele sale rămase în viaţă suferă până în ziua de azi. https://p.dw.com/p/3WaML Josef Mengele Josef Mengele, "îngerul morţii" de la AuschwitzImagine: picture alliance/United Archives "Nu-mi mai pot aduce aminte de chipul său, îmi amintesc numai de cizmele lui lustruite. Când îi auzeam paşii mă ascundeam sub prici, mă ghemuiam, închideam ochii. Mă gândeam că nu mă va găsi", povesteşte Lidia Maksymowicz, o victimă a lui Josef Mengele. Ea a fost deportată la Auschwitz-Birkenau în decembrie 1943. Pe atunci avea doar trei ani. Membrii familiei sale au fost cu toţii aduşi din Belarus, din apropiere de Minsk, şi internaţi în lagărul de concentrare. Ea nu a uitat nici azi scenele petrecute la sosirea în lagăr. În toiul nopţii rampa de descărcare era luminată de reflectoare. Gardienii SS urlau, câinii de pază lătrau. Familiile au fost despărţite cu brutalitate. Şi Lidia a fost separată de mama ei şi dusă într-o baracă pentru copii. Era o construcţie de lemn cu rânduri lungi de priciuri. În loc de saltele era presărat fân. Pretutindeni mişunau paraziţi. Păturile ajunseseră ţepene de murdare ce erau. Copiii sufereau de foame şi de frig. Dar cel mai mult se temeau de vizitele doctorului Mengele. Lidia Maksymowicz în registrul de la AuschwitzLidia Maksymowicz în registrul de la Auschwitz În registrul celor internaţi la Auschwitz figurează şi Lidia MaksymowiczImagine: Agnieszka Maj/Interia "Îngerul morţii" este detaşat la Auschwitz Josef Mengele a fost fiul cel mare al lui Karl şi al Walburgei, o familie de întreprinzători din sudul Germaniei. El a studiat medicină şi antropologie. După terminarea studiilor a făcut muncă de cercetare la Institutul pentru Biologie Ereditară şi Igiena Rasei de la Frankfurt. În vara anului 1940 Mengele s-a înrolat voluntar în Waffen-SS. Trei ani mai târziu, Sturmbannführer-ul în vârstă de 32 de ani este detaşat la Auschwitz. Medicul lagărului devenea foarte activ în timpul selecţiei care se desfăşura direct la rampa de descărcare a vagoanelor. Era în mod special interesat de copii, cu precădere de fraţii gemeni şi de liliputani. Mengele a verificat dacă se poate schimba culoarea ochilor prin injecţii cu coloranţi. A operat copii fără anestezie. A infectat fraţi gemeni cu viruşi de tuberculoză şi tifos exantematic. Mulţi copii au murit în urma acestor proceduri. Pe alţii i-a ucis intenţionat. Oamenii din lagăr îl numiseră "îngerul morţii". Lupta pentru supravieţuire Micuţa Lidia nu s-a putut ascunde de Mengele. El a testat pe corpul ei tot felul de vaccinuri. După nenumărate injecţii ajunsese mai mult moartă decât vie. Când mama ei a reuşit să se strecoare în baraca în care zăcea, pentru a-i aduce ceva de mâncare, a găsit-o inconştientă, cu febră foarte mare. Zdenek Zofka scrie în cartea sa intitulată "Günzburg în perioada nazistă" că Mengele nu era nici sadic şi nici nazist fanatic. Istoricul presupune că era mai degrabă "un cinic fără margini", ceea ce i-a permis să nu-şi mai perceapă victimele ca pe nişte oameni, ci să-i trateze "ca pe un material în esenţă deja mort", ca pe nişte "porcuşori de guineea". Mengele dispare În ianuarie 1945, cu puţin timp înainte să ajungă armata sovietică la Auschwitz, Mengele a fugit spre vest. A trăit în apropiere de Günzburg, luându-şi o identitate falsă. În 1949 a reuşit să fugă în America de Sud. Familia l-a ajutat cu bani pe criminalul nazist dat în urmărire internaţională. În 1979 Josef Mengele a murit înecat în Brazilia, după ce a suferit un atac cerebral în timp ce înota în mare. Moartea sa a fost ţinută secretă de familie ani în şir. Abia în 1985 adevărul a ieşit la lumină. Se presupune că familia Mengele nu a vrut să fie pedepsită. După cinci ani se prescriu faptele legate de nedivulgarea locului în care se află o persoană dată în urmărire. O familie influentă Familia Mengele este una cu influenţă. Karl Mengele, tatăl lui Josef, a fost în perioada interbelică directorul fabricii "Mengele & Söhne", care a produs cu mare succes utilaje agricole. În noiembrie 1932, Karl a pus halele fabricii la dispoziţie pentru un miting electoral al lui Adolf Hitler. În mai 1933, el a aderat la partidul lui Hitler, NSDAP. După cel de-al Doilea Război Mondial, afacerile sale au mers chiar şi mai bine. Karl Mengele a fost ales în Consiliul Local, ajungând viceprimar. În 1952 a devenit cetăţean de onoare al oraşului. Una din străzi îi poartă numele. La moartea sa, conducerea fabricii a fost preluată de fiul său Alois, fratele mai mic al lui Josef. Astăzi fabrica este în faliment. Strada Karl Mengele din GünzburgStrada Karl Mengele din Günzburg Strada Karl Mengele din GünzburgImagine: DW/J. Lepiarz Bastion nazist sau loc de baştină întâmplător? O "umbră monstruoasă" planează deasupra denumirii acestui oraş, afirmă Rudolf Köppler, fost primar al Günzburg-ului. De decenii orăşelul trăieşte în umbra "îngerului morţii", care s-a născut acolo în 1911 şi a trăit acolo până la terminarea studiilor liceale. Cu 34 de ani în urmă Günzburg a ajuns pe prima pagină a jurnalelor. În februarie 1985 s-a organizat la memorialul Holocaustului Yad Vashem un "tribunal" simbolic împotriva lui Mengele. Supravieţuitori au povestit în faţa camerelor de filmat despre ororile comise de medicul lagărului. Ecoul a fost unul uriaş. Administraţia de la Washington a dispus reanalizarea cazului Mengele. Pe capul său a fost pusă o recompensă de aproape cinci milioane de dolari. Reporteri din întreaga lume au luat cu asalt oraşul Günzburg, supranumit "Mengele Town" de presa anglo-saxonă. Köppler a explicat că, totuşi, "Günzburg nu a fost un bastion nazist. Oraşul nu a fost mai rău sau mai bun decât alte oraşe germane." Mengele "s-ar fi putut naşte oriunde", subliniază social-democratul în vârstă de 83 de ani. El s-a pronunţat împotriva schimbării denumirii străzii Karl-Mengele. "Aceasta ar însemna prigonirea unei întregi familii din cauza vinei unui membru al ei, exact ca pe vremea naziştilor", a argumentat fostul edil. Cetăţeni comemorează victimele lui Mengele Nu toţi localnicii sunt mulţumiţi de modul în care se elucidează trecutul la Günzburg. Unul din ei este profesorul de liceu Siegfried Steiger. Prin eforturile sale s-a ridicat un monument al victimelor închinat lui Janusz Korczak, un pedagog evreu polonez, ucis în 1942 în lagărul german de exterminare Treblinka. Societatea civilă a avut de asemenea iniţiativa de a monta pe o faţadă o plăcuţă cu un citat din Jean Améry: "Nimeni nu poate ieşi din istoria poporului său". Impresionantul monument cu mai multe zeci de perechi de ochi - aluzie la experimentele lui Mengele - a fost proiectat de liceenii din Günzburg. Placă în amintirea victimelor lui Josef MengelePlacă în amintirea victimelor lui Josef Mengele Placă comemorativă pentru victimele lui Josef Mengele la GünzburgImagine: DW/J. Lepiarz Lidia a supravieţuit Lidia a asistat la sosirea armatei sovietice pe 27 ianuarie 1945. "După eliberare în baraca de la Auschwitz se aflau 160 de copii cu vârste cuprinse între doi şi 16 ani. Eu am trăit cel mai mult la Auschwitz", afirmă ea. Numai în lagărul Auschwitz-Birkenau au murit 200.000 de copii. După război Lidia a fost adoptată de o familie poloneză. Mama ei a fost considerată decedată multă vreme. Abia ani mai târziu mama şi fiica s-au regăsit. Dar teama de doctorul Mengele a rămas. Când vede copii jucându-se, Lidia îi avertizează: "Nu ţipaţi prea tare, că vin germanii". După război, Lidia Maksymowicz a studiat chimia, s-a măritat şi a condus o firmă. Dar viaţa ei de familie a avut de suferit de pe urma timpului petrecut în lagăr. "Nu am fost în stare să iubesc onest, cu adevărat. Nu am putut nici măcar să-mi iubesc copilul aşa cum ar trebui să iubească cu adevărat o mamă", a povestit cu regret femeia în vârstă de 75 de ani.

ATAC GARDA DE FIER LA LEGATIA ROMANA DE LA BERNA

 

Incidentul de la Berna

2 limbi

• Articol
• Discuție

• Lectură
• Modificare
• Modificare sursă
• Istoric

Unelte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Incidentul de la Berna a fost reprezentat de o scurtă ocupare a legației României Populare din Berna, Elveția, de un grup de emigranți români, care se opuneau regimului comunist. Evenimentul s-a petrecut între 14 – 16 februarie 1955.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Atacul a fost plănuit de Oliviu Beldeanu, un sculptor născut în 1924 la Dej. La 15 ani, Beldeanu devenea membru al organizație de tineret Frunză Verde, ^[1] organizație asociată cu mișcarea fascistă Garda de Fier. După al doilea război mondial, Beldeanu s-a alăturat mișcării anticomuniste românești. În 1949 a reușit să fugă din țară prin Republica Populară Federativă Iugoslavia, pentru a se reîntoarce după numai câteva luni, după cum se spune, ca agent al UDBA (serviciile iugoslvave de securitate).^[2] În 1951, Beldeanu a ajuns în Italia. El avea să se stabilească mai târziu în Konstanz, Germania de Vest.

În 1954, Beldeanu a început să pregătească asaltul asupra legației României: el a călătorit de mai multe ori în Elveția, a făcut rost de armele și sculele de care considera că va avea nevoie și a organizat ședințe de antrenament cu ceilalți membri ai grupului, (Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu și Tudor Ciochină).

În dimineața zilei de 15 februarie 1955, grupul s-a deplasat de la Konstanz la Berna, iar doi dintre membrii săi au intrat în apartamentul șoferului legației, unde au găsit-o numai pe soția acestuia. După aceasta, membrii grupului au trecut la cercetarea discretă a documentelor din ambasadă.^[3]

Atașatul Miron, secretarul Sandru și "șoferul" Șețu s-au deplasat în după amiaza zilei de 14 februarie 1955 la Zürich pentru a prelua curierul diplomatic, sosit din România cu trenul Arlberg-Express. Acești funcționari ai legației s-au întors la Berna la 15 februarie, orele 01:30. Șandru, Miron și Șețu au remis curierul diplomatic însărcinatului cu afaceri al RPR, Stoffel. Zece minute mai târziu, secretarul Șandru s-a reîntors la apartamentul său de la reprezentanța comercială a RPR (din Brunnadernstrasse), însoțit de "șoferul" Șețu, după care acesta a revenit apoi singur la sediul legației (Schlösslistrasse), pe la ora două dimineața. Atunci, "șoferul" Aurel Șețu, (presupus agent al Securității) a fost somat de Stan Codrescu, de santinelă în acel moment împreună cu Ochiu; el nu a răspuns somației. Apoi, s-a reîntors spre mașina (Buick) parcată în curtea legației, moment în care Codrescu a deschis focul. Nu se știe din ce motive, rănitul a ajuns la spital numai șase ore mai târziu, când nu s-a mai putut face nimic pentru el. A murit la Inselspital din Berna în jurul orei 10. ^[4] După focurile de armă, o parte din funcționarii legației au reușit să fugă din clădire.

A fost anunțată poliția elvețiană, clădirea legației fiind încercuită, dar nu s-a declanșat nicio intervenție în forță. Grupul atacatorilor a cerut eliberarea din închisoare a mai multor personalități române precum Dinu Brătianu. În noaptea de 15-16 februarie, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el un număr de documente diplomatice, dar a fost imediat arestat de poliția elvețiană. ^[5] Restul grupului s-a predat a doua zi.

Apoi, poliția elvețiană a restituit imediat documentele furate. De aceea s-au născut zvonuri despre conținutul acestora. Agenția de presă "Globe Press" a susținut că Aurel Șețu era de fapt capul legației și un ofițer înalt al Securității și că documentele furate erau mesaje cifrate pentru Moscova. Însă, după cum poliția din Berna a reușit să demonstreze, informațiile acelea au fost născocite de un refugiat cehoslovac.^[6]

Motivele acțiunii[modificare | modificare sursă]

În conformitate cu afirmațiile organizatorilor, atacul avea ca scop să atragă atenția autorităților din occident asupra abuzurilor, nedreptății și violării drepturilor omului comise de autoritățile comuniste române, dar și asupra activităților de spionaj ale membrilor ambasadei române din Elveția.

Guvernul român din acele vremuri a acuzat structurile Gărzii de Fier și pe Horia Sima, dar și agențiile de informații ale statelor occidentale pentru punerea la cale, cu complicitatea autorităților elvețiene, a unui complot antiromânesc de factură fascistă.

Unii istorici au sugerat că grupul a acționat într-adevăr în folosul unui serviciu străin de informații, care dorea să găsească documente legate în mod special de programul de parașutare a agenților români sub acoperire în țările din blocul răsăritean. ^[7]

Urmări[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Aurel Șețu

Membrii grupului au fost judecați la Berna și au primit pedepse relativ ușoare: Oliviu Beldeanu, 4 ani de închisoare, Stan Codrescu (care a deschis focul asupra așa-zisului șofer Aurel Șețu întrucât acesta nu a vrut să se supună somației sale) și Ion Chirilă au primit 3 ani și 6 luni de închisoare, iar Dumitru Ochiu numai 1 an și patru luni.

În România, au fost organizate proteste publice în mai multe orașe, iar, cu ocazia înmormântării lui Aurel Șețu, s-au ținut întâlniri comemorative.

Regimul comunist român nu a vrut să lase atacul asupra legației din Berna nepedepsit. După eliberarea din închisoare din 1957, Oliviu Beldeanu a fost ademenit în Berlinul Occidental, de unde a fost răpit de agenții ai STASI și ai Securității și trimis în România. După o anchetă care a ținut aproape un an și un proces sumar la București, Beldeanu a fost executat pe 18 februarie 1960.

CINE SUNT ACESTI OAMENI ?

 

MARELE CRIMINAL NAZIST

 Mormântul ofițerului nazist Reinhard Heydrich a fost găsit deschis. Poliția încearcă să afle ce s-a întâmplat Data actualizării: 16.12.2019 15:13 Data publicării: 16.12.2019 15:07 FOTO: Guliver/ Getty Images Poliţia din Berlin încearcă să identifice persoana care a profanat mormântul nemarcat al fostului ofiţer SS Reinhard Heydrich, ucis de partizanii cehi în 1942. Un angajat al Cimitirului Invalizilor din centrul Berlinului a descoperit că mormântul fusese deschis joi. Rămăşiţele, însă, nu au fost profanate, a declarat un oficial, potrivit BBC. Heydrich a fost unul dintre personajele cheie care au orchestrat crimele în masă din Germania nazistă împotriva evreilor. El a prezidat Conferința de la Wannsee în ianuarie 1942, unde a fost planificată „soluția finală” a lui Hitler. Forțele aliate de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial au decretat că mormintele unor naziști proeminenți nu trebuie marcate, pentru a împiedica simpatizanții nazişti să le transforme în sanctuare. Un incident similar a avut loc şi în Cimitirul Nikolai din Berlin, în 2000, când un grup de stânga a deschis mormântul lui Horst Wessel. Grupul a susținut că a aruncat craniul lui Wessel în râul Spree, dar poliția a negat acest lucru, spunând că mormântul era cel al tatălui lui Wessel și nu au fost îndepărtate oase. Heydrich, supranumit "Măcelarul", a condus biroul principal de securitate al Reichului sub conducerea lui Heinrich Himmler. Adolf Hitler l-a numit pe Heydrich „Omul cu inima de fier”.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/mormantul-unui-ofiter-nazist-profanat-politia-incearca-sa-l-identifice-pe-faptas-1232542

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

LASERUL

 

„Laserul lui Henri Coandă” – arma secretă cu care România i-a speriat pe ruși

Autor: Identitatea Românească8.7kViews 33Votes

35

SHARES

ShareTweet

Trebuie în primul rând să prezentăm varianta populară a poveştii. În perioada 20-21 august 1968, o coaliţie militară formată din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria a invadat Cehoslovacia. Forţele folosite în intervenţie au fost impresionante: peste 5.000 de tancuri şi peste 200.000 de soldaţi.

URSS-ul voia să se asigure că nici o ţară din blocul comunist nu va încerca să folosească un sistem multipartit, aceasta reprezentând cel mai mare pericol pentru dominaţia comunistă din acea perioadă.

România a criticat vehement intervenţia armată din Cehoslovacia, atrăgând atenţia asupra autodeterminării fiecărui stat. Două zvonuri circulă din anii aceia, strâns legate între ele. Aparent nu doar Cehoslovacia ar fost ţinta unei invazii, ci şi România. Prin urmare, la încercarea de intrare pe teritoriul românesc a tancurilor sovietice, România a scos de la naftalină o “armă secretă”, numită ulterior laserul lui Coandă.

Nu se cunosc detalii precise ale acestei poveşti, fiind transmisă, ca telefonul fără fir, de la o generaţie la alta.

La graniţa României (nu se cunoaşte exact locul) şi-ar fi făcut apariţia o garnitură de tren, compusă din 21 de vagoane, asemănătoare celei capturate de români în 1919, în Ungaria, obuzierul Skoda (garnitura blindată poate fi admirată la Muzeul Militar din Bucureşti).

Unul dintre vagoane era ocupat de o armă ciudată, celelalte având rol de alimentare. Laserul a distrus câteva tancuri, dar nu prin tăiere, cum şi-ar putea închipui oamenii, ci prin încingerea până la explozie. Adevărat sau nu, România nu a fost însă invadată de tancurile ruseşti.

Mitul cu “laserul lui Coandă” a fost probabil întărit şi de faptul că renumitul inventator s-a întors să lucreze, în România, în primii ani ai regimului Ceauşescu, fiind directorul Institutul pentru Creatie Stiintifica si Tehnica (INCREST) din 1969.

Din punct de vedere strict istoric, folosirea unei asemenea arme sau chiar şi construirea ei nu şi-ar fi avut rostul, forţele comuniste fiind impresionante, după cum s-a văzut în situaţia “Primăverii de la Praga”. Aşa cum a explicat însă pentru REALITATEA.NET istoricul militar, locotenent-colonel Dumitru Cristian, adevăratele intenţii ale ruşilor nu vor putea fi cunoscute până când nu se vor desecretiza arhivele din acea perioadă.

Nu există documente istorice care să ateste că URSS-ul ar fi vrut să intre în România, deranjat probabil de atitudinea uşor rebelă a lui Nicolae Ceauşescu.
Pe de altă parte, mitul “laserului” nu se potriveşte cu orientarea ştiinţifică a lui Henri Coandă. Potrivit inginerului Adrian Drăghici care a lucrat cu Henri Coandă la INCREST, în perioada în care acesta era director, celebrul inventator ar fi avut alte preocupări, îndreptate în general către mecanica fluidelor şi mai puţin către alte ramuri ale fizicii.

Mai mult, inginerul Drăghici a povestit pentru REALITATEA.NET o anecdotă despre laserul de la INCREST. În acea perioadă, studenţii foarte buni erau absorbiţi de institut. Unui absolvent de fizică i s-a propus să vină să lucreze la INCREST, dar acesta spus că vine doar dacă va avea ocazia să lucreze cu un laser. După mai multe luni de lucru în care i s-a arătat doar uşa în spatele căreia ar fi laboratorul în care se afla mult râvnitul laser, acesta a descoperit că era de fapt camera de depozitare folosită de personalul responsabil cu igiena şi curăţenia. Laserul nu a existat niciodată.

Nu există dovezi care să ateste o intervenţie a ruşilor în România şi cu atât mai puţin folosirea unei arme atât de extraordinare împotriva unui advesar mult mai puternic. O altă ipoteză, mult mai credibilă, este că aceea că serviciile de informaţii au răspândit acest zvon pentru a linişti populaţia cu privire la capabilităţile de apărare a României, în acea perioadă instabilă. Deşi este foarte probabil că România nu are o “armă secretă”, ne va plăcea în continuare să credem că avem un as în mânecă, o invenţie a unui român care se află printre cei mai importanţi inventatori ai lumii din epoca contemporană.

Articol relatat de portalul REALITATEA.NET

1. POLITICA EDITORIALA A BLOGULUI ORIZONT ROSU

BLOGUL ORIZONT ROSU promoveaza ideologia comunista.
Promovam tot ce a construit comunismul in Romania dar si greselile ideologice ,politice si economice.
Promovam oameni,idei,evenimente,fapte,realizari dar si esecuri politice,economice si sociale.
Nu sunt permise fraze,cuvinte,idei cu un continut rasial,trivial,obscen.